Reflectie

Privesc in gol.Privesc pe fereastra,caut ceva dar nu stiu ce.Nu imi place ceea ce vad,incerc sa privesc mai atent.Simt durerea,o vad ,dar nu o pot atinge,un fior rece imi strafulgera tot trupul.Continui sa caut,dar nu gasesc.Privesc in jos,incerc sa patrund cu privirea ceata densa care parca imi sterge orice contact cu realitatea.Zaresc undeva un caine singuratic in a carei privire se citeste o profunda si o infinita tristete.Incerc sa ii zambesc,dar parca fara efect.Isi paraseste,fara sa intoarca o clipa privirea inspre inapoi,barlogul provizoriu care se chinuiese sa si-l incalzeasca toata noaptea, si se indreapta spre incertitudine,spre necunoscut,spre acel ceva pe care cu totii il cautam.Nu pare sa il intereseze cat timp mai are nu ii pasa de nimic din jurul lui,incearca doar sa supravietuiasca ca intr-un final sa ajunga la acel ceva.Viseaza de mult si acum e mai aproape mai mult decat niciodata.Nu simte nici macar piatra care se rasfrange atat de firav in trupul sau.Se uita si vede o umbra,nepasarea e prea mare ca sa ii pese de unde venise acel ceva de care se simtea strain.Stia ca nu apartinea acelui loc,stia ca acolo nu ii era locul,stia ca undeva are sa-si gaseasca linistea,stia ca momentul acela se apropie,stia si nu inceta sa spere.Acum,nimic nu il mai putea opri,orice obstacol era inutil.Orizontul ii parea atat de aproape,atat de firav si atat de insetat,incat privirea lui il fixa.Stia ca acolo e ceva ce isi dorea,ce anume,nici el nu stia exact.Trebuia sa ajunga cumva acolo,trebuia sa zboare,trebuia.Asa simtea el,dar era ceva ce nu-l lasa s-o faca.Era o bariera care parca in ziua aceea nu se ridica,era un zid imens care tocmai atunci nu putea fi trecut.Trebuia sa gaseasca o cale sa patrunda,sa invinga tot ce tinea de lumea in care se simtea prizonier,trebuia sa ajunga in eternitate.Trebuia sa o faca.Poate nu era momentul sa ajunga acolo,dar imposibil acum trebuia sa se produca,acum si nu mai tarziu.Ultimul fir din suflarea mult prea obosita se scurse in sfarsit.Se simtea usurat,eliberat,stia ca a invins imposibilul,stia ca a depasit cu mult rautatea,stia ca acolo unde merge o sa-i fie bine.Orizontul era din ce in ce mai larg,il astepta,stia ca trebuia sa vina de la inceput.Stia ca era momentul.Pana si umbra aceea pe care o zarise mai devreme se oprise parca din timp si privea spre nicaieri.Privirea ei rece ingheta tot ce atingea.Acum s-a petrecut inevitabilul:plecase,plecase undeva…Am inchis fereastra si am tras cu tristete perdeaua greoaie privind spre ceva,spre undeva…